Marile Sperante

Tu cam cat de mult te bucuri si te entuziasmezi pentru un lucru despre care nu stii daca o sa vina sau daca o sa se intample?

Am pornit acest articol dintr-o discutie pe care am avut-o cu o clienta acum cateva luni despre cat de mult ne dam voie sa ne bucuram de lucrurile pe care le avem sau pe care urmeaza sa le primim…. mai bine zis, despre cat de Nu ne dam voie sa ne bucuram. 

Cand eram mici aveam capacitatea asta de a topai si de a sarbatori si de a simti entuziasm si vibratie in fiecare celula din corpul nostru. In stilul ‘a venit dimineata Craciunului, oare ce cadouri o sa primesc?’. Uneori primeam ce visam, alteori nu, insa nu cred ca ne trezeam in dimineata Craciunului si gandeam „mda… a venit iar Craciunul… meh… sigur nu am primit ce mi-am dorit. Hai ca deschid eu cadourile mai incolo, cand ma apuca cheful”.

Ma gandesc cam de doua luni la aceasta discutie, fiindca am stat si m-am uitat la locurile din viata mea in care sunt prea realista si pesimista. 

Frica pentru care nu ne permitem sa dam frau liber bucuriei este frica de a fi dezamagiti de fapt.

Si dezamagirea pe care am simtit-o de atat de multe ori in copilarie, in adolescenta si ca adulti a creat o stare care ne tine in extrem de multa siguranta: prudenta.

In mod real, Magia si starea de magie este o stare a inimii si a mintii. Nu este ceva care necesita conditii exterioare ca sa fie indeplinita, este o stare care necesita conditii interioare. Este o respiratie profunda si o decizie de a ne asuma sa ne bucuram de viata si de realitate.

Pentru mine, asta se simte ca o aruncare in gol. Insa daca nu decidem ca este ok si ca vom supravietui starii de dezamagire cum anume vom putea vreodata sa ne depasim fricile?

Cand eram copii, conta mai mult anitcipatia si bucuria cadourilor decat ce era sub brad. Si ce daca nu vom primi exact ce ne dorim? Si ce daca nu vine fix in momentul in care ne dorim?

Cum preferi sa traiesti pana in acel moment? Intr-o stare de frica, pesimism si realism specific adultilor sau in stare de entuziasm al unui copil care nu mai poate de bucurie?

Einstein spune ca putem sa traim viata ca si cand nimic nu este magic sau ca si cand totul este magic.

Asa ca uite intrebarile mele pentru tine dupa aceste doua luni de contemplare:

Unde in viata ta e timpul sa aduci o perpectiva magica?

Ce urmeaza sa primesti si in loc sa simti entuziasm si bucurie in tot corpul, asa cum simteai cand erai copil, preferi sa nu te entuziasmezi prea tare ca nu cumva sa fii dezamagit daca nu iese?

Ce te faci daca toate lucrurile iti ies asa cum iti doresti si viata si realitatea iti demonstreaza contrariul fricilor tale?

Cine te-a invatat ca nu este bine sa te bucuri si sa simti entuziasm?

Cand ai decis ca abordarea ‘adulta’ si ‘realista’ a viselor este cea potrivita?

Dupa aceste doua luni de contemplare despre senzatia de a anticipa visurile care mi se vor implini eu am luat decizia sa risc si sa le astept mai degraba cu bucuria unui copil. Am decis ca sunt ok sa fiu dezamagita daca lucrurile nu se intampla. Nu o sa mor din asta. 

Sincera sa fiu, starea aceea de zi dinaintea Craciunului pare mai potrivita decat starea de frica, siguranta si stres. Pare mai potrivita decat ‘oare o sa se intample? oare nu o sa se intample? Daca nu se intampla ce ma fac?’. Da… stiu… apare si rusinea dupa. Ca ne entuziasmam si nu ne iese si ‘ce zice lumea?’…., insa prefer dezamagirea ca lucrurile nu ies decat starea de distantare si siguranta in care nu simt nimic.

Sursa foto: ijeab on Freepik