Toata viata mea, emotiile mele au fost fie „gresite”, conform parametrilor familiei mele, fie „prea multe”. Mi s-a spus de nenumarate ori: Esti prea sensibila. Nu ai de ce sa simti tristete. „Nu ai de ce sa simti” orice emotie simteam atunci.

Tu cam cat de mult te bucuri si te entuziasmezi pentru un lucru despre care nu stii daca o sa vina sau daca o sa se intample?

Nu ti se pare interesant sa fii Om in aceste timpuri? Totul se intampla repede. Mai mult, totul trebuie sa se intample repede. Vremurile progreseaza repede, exista inovatie ca in niciun alt timp din istoria umanitatii. Suntem bombardati de stimuli, de cerinte, de de toate...

De doua ori in mai putin de 48 de ore, de la doua persoane diferite mi-a fost pusa o eticheta care m-a facut din senin sa simt rusine. Am stat si am stat si am mai stat un pic sa ma intreb daca toata perceptia pe care eu o am despre mine ...

Dacă există un concept care mie mi-a schimbat viața este ideea de a alege să trăiesc intenționat. Obișnuiam să cred că oamenii care trăiesc în acest fel sunt pesoane...

Este o problema transgenerationala asta la noi. Nu prea ne bucuram. Nu prea celebram. Si daca o facem nu o facem prea tare, ca nu cumva sa deranjam vecinii sau nu cumva sa afle.....

There is an invitation in every breath and every moment to let go and merge with the Mystery of what is. As if slipping out of our character, just for a little bit and slipping mindlessly into the décor...

Nu reuseam sa inteleg cum unii oameni nu se grabesc. Cum isi iau timp si spatiu chiar sa se bucure de parcursul unei zile, cum amana tot ceea ce nu este urgent si cum de reusesc cu atat de multa seninatate si liniste sa savureze timpul vietii lor.

„Treburi de oameni mari” – asa suna in mintea mea lista de cumparaturi, listele de plati, facturile, programarile, actele si tot ce mai tine de „adulthood”. De pe la 19 ani, de cand am inceput sa muncesc, am uitat sa ma mai joc. M-am prins in hora lui „trebuie” si joaca s-a mutat undeva intr-un univers in care lucrurile nu sunt asa de serioase, de urgente, de importante si de vitale.

Cand eram mica aveam in sufragerie un covor cu ciucuri pe care, cand era ziua de curatenie, ii pieptanam. Era o munca sisifica si imi amintesc cat de multa satisfactie simteam cand erau toti asezati si inregimentati. Am avut clienti, insa, carora parintii le spuneau sa pieptene ciucurii de la covor ca sa nu mai stea degeaba.