Ziua in care nu m-am mai grabit
Nu reuseam sa inteleg cum unii oameni nu se grabesc. Cum isi iau timp si spatiu chiar sa se bucure de parcursul unei zile, cum amana tot ceea ce nu este urgent si cum de reusesc cu atat de multa seninatate si liniste sa savureze timpul vietii lor.
Mi se parea de-a dreptul extraterestru acest stil de viata in care nu esti niciodata in intarziere, nimic nu arde si, mai mult decat atat, lasi viata sa se aseze si permiti lucrurilor doar sa fie, avand incredere ca esti sustinut de univers. Mi se parea la granita dintre nebunie si inconstienta.
Cum poti sa iti traiesti viata dintr-un spatiu in care sa poti sa evoluezi si in care sa continui sa te dezvolti si in acelasi timp sa o iei usor si sa te bucuri de curgerea firescului?
Echilibru. O existenta in echilibru si tihna.
Sa incepem de la motivele pentru care ne grabim.
In primul rand, o stare de graba si de urgenta perpetua este un raspuns la trauma. Asta inseamna ca inca din copilarie corpul tau si sitemul tau nervos este obisnuit cu o stare de alerta continua. Uneori este din cauza faptului ca parintii tai mereu te-au grabit sa te imbraci repede, sa mergi repede, sa faci temele repede. Daca ai auzit des idee aceasta ca trebuie sa te Grabesti, sa fii pe fuga, sa faci 10 lucruri deodata.
Apoi exista posibilitatea sa iti fi vazut parintii tot timpul pe graba. Mama ta fugind mereu catre ceva, fiind mereu in urma cu mancarea sau cu curatenia. Acesta a fost modelul familiei tale si cum era ca tu sa cresti diferit?
Dupa aceea avem mediul social. Toate zilele de la scoala in care a trebuit sa performezi, in care trebuia sa scrii repede dupa dictare, sa scrii repede la examene, sa inveti repede.
Acum am schimbat mediul scolii cu cel al job-ului. Aici tot timpul esti cu cate vreun proiect in urma. Oamenii depind de tine si totul trebuia facut deja de ieri daca s-ar fi putut.
Unde mai ai tu loc in tot acest haos de cuvantul „tihna”?
Insa nu ne grabim numai cu job-urile. Ne grabim si in relatii. Mereu pe fuga sa cunoastem pe cineva, sa ne casatorim, sa facem copii, sa facem sex. Traim ca si societate intr-o anxietate generalizata din „fear of missing out”. Nu cumva sa ramanem in urma, nu cumva sa ramanem singuri, nu cumva sa nu ne iasa lucrurile.
Imi amintesc de acest ritm nebun si de frica de viitor. Si imi amintesc si momentul in care nu am mai putut sa traiesc sub un ceas imaginar despotic a carui singura treaba era sa imi arate ca sunt in intarziere.
Nu am vazut pana acum nici un copac pe lumea asta sau vreo floare stresata ca nu se dezvolta sau nu infloreste suficient de repede. Nu le-am vazut comentand ca nu ploua cand vor ele si ca azi parca soarelui i-a luat prea mult sa rasara.
Vrem rezultate durabile dar nu vrem sa le oferim timp. Vrem relatii lungi si stabile, dar ne grabim sa ne mutam impreuna inainte sa ne luam timp sa vedem daca ne potrivim cu persoana din fata noastra.
Am clienti care vin la terapie si isi doresc rezultate dupa o singura sesiune.
Pierdem placerea si bucuria procesului.
Relaxeaza-te. Viata iti promit ca te va astepta. Suntem asa de ocupati sa fugim dupa cate Ceva incat nu oferim timp timpului si spatiu existentei sa vina si ea sa ne intalneasca. Sa ne surprinda.
Poti sa fii si sa faci in acelasi timp. Poti sa iti indeplinesti deadline-urile dintr-o stare de relaxare. Fie ca te enervezi tu sau nu, tot deadline-uri vor fi.
Poti sa iesi la dating si sa ai incredere ca esti sustinut/a de viata si ca vei cunoste persoana potrivita pentu tine. La fel cum ai tot dreptul sa faci lucrurile in ritmul tau.
Acum nu mai ai 7 ani si nu mai este nicio mama care sa traga de tine sa te grabesti.
Ia-o mai incet un pic. Respira profund de cateva ori si reaminteste-ti iar si iar ca in mod real nu exista nici un final, nici un loc in care sa trebuiasca sa ajungi. Du acest moment un pic mai departe si aminteste-ti ca intr-o buna zi calatoria ta pe acest pamant se va incheia. Vrei o calatorie in care mereu sa fi avut senzatia ca esti in intarziere? Sau vrei o calatorie pe planeta asta din care sa fi simtit placere si bucurie?